fbpx

Mutatul într-o casă nouă este unul dintre cele mai entuziasmante lucruri. Să începi un nou capitol într-un loc novice poate să îți dea un sentiment de bucurie peste măsură, dar și o stare de stres cumplită.

Amenajarea unui apartament sau a unei case de la zero este un proces complex și ai nevoie de un plan bine stabilit pentru a duce totul la bun sfârșit fără evenimente.

Când vine vorba de mobilier și design interior, am amenajat sute de locuințe așa că ne-am gândit să ajutăm cu niște sfaturi pe oricine dorește să aibă control complet asupra esteticii casei sau apartamentului.

1. Ai terminat de amenajat interiorul?

Unul dintre cele mai importante lucruri de făcut, înainte de a începe să te gândești la mobilier, este să te asiguri că interiorul este terminat. De prea multe ori se întâmplă ca un mobilierul sa fie gândit și realizat, iar atunci când vine timpul montajului să mai „apară” o plinta sau o priză nouă.

Este normal să îți vina idei noi continuu și să vrei să schimbi câte ceva prin casă, dar este necesar să te asiguri că,  atunci când se iau măsurătorile finale pentru mobilier, să știi, tu sau meseriașul, unde se află toate prizele, plintele, robineții, etc.

Un sfat util ar fi să iei în considerare și un eventual tapet sau un perete de altă culoare atunci când gândești mobilierul. O pată de culoare așa mare poate schimba cu totul atmosfera într-o cameră,  iar mobilierul trebuie să fie complementar acestei stări.

2. Alege-ți stilul

O idee bună, înainte să începi să amenajezi, este să îți alegi stilul. Noua ta casă trebuie să te reprezinte pe tine, așadar, este important să îți alegi un stil de design interior care ți se potrivește și care să îți dea acel sentiment de “ca acasă” de fiecare dată.

Preferi stilul clasic, industrial, shabby, chic, nautic, scandinav sau urban?  Ai multe opțiuni, acordă-ți suficient timp pentru a găsi stilul decorativ care să te inspire.

Acum există multe surse de inspirație de la platforme de social media ( Pinterest, Instagram etc.) la bloguri ale unor designeri de interior. Câteva recomandări:

  • Blogul Adelei Pârvu, http://adelaparvu.com/, periodic vei găsi pe blogul Adelei articole noi, prezentări de case și apartamente, sfaturi utile și soluții ingenioase de decor.
  • Dacă ești confortabil cu conținutul în limba engleza, îți recomandăm și  http://freshome.com/. Este un blog celebru deja, actualizat des, unde cu siguranță vei găsi informații utile.
  • Poți citi și articolele noastre la www.mobilarbr.ro pentru informații interesante despre mobilier și design interior.

3. Apelează la profesioniști

Designerii de interior pot face magie. Un designer competent de interior poate crea interiorul la care ai visat. Având în vedere faptul că amenajarea locuinței tale este o investiție pe termen lung, nu trebuie făcut rabat.

Specialiștii au de obicei o abordare practică care te va ajuta pe tine în crearea unui mobilier personalizat și practic. Când vine vorba despre noi, primim adesea poze de pe internet ca referință pentru o ofertă.  Acest lucru ajută mult procesul de ofertare, dar ne dăm seama că uneori mobilierul “de poză” nu este neapărat cel mai practic și accesibil.

4. Realizează mobilierul de bază înainte de a muta lucrurile

Atunci când stabilești cum vrei să arate mobilierul, ai nevoie de spațiu pentru a vedea totul în ansamblu. Astfel, te poți gândi exact unde ai nevoie de spațiu pentru anumite obiecte.

În cazul în care îți muți toate cutiile înainte, este greu să vezi cum vin toate piesele de mobilier. Cu o vedere obturată, rezultatul poate fi sub așteptări chiar dacă ai planul casei ca referință.

Cel mai bine este ca în momentul discuției cu un specialist să îți imaginezi cum ar arăta mobila visată chiar la fața locului.

De asemenea, chiar dacă este de înțeles faptul ca vrei să vezi casa cât mai repede aranjată, în momentul montajului este nevoie de mult spațiu de mișcare pentru a pune pe poziție totul.

5. Refolosește sau recondiționează

Unele piese de mobilier mai vechi pot fi păstrate și integrate în noul stil pe care l-ai ales. Dacă alegi să păstrezi piese mari cum ar fi canapelele sau mesele vei economisi bani.  Acestea pot primi o nouă înfățișare prin accesorii (perne, fețe de masă) sau, dacă este cazul, pot fi recondiționate.

Nu grăbi procesul de mutare, nici înainte și nici după realizarea mobilierului și transportarea celorlalte obiecte. Parcurge fiecare etapă (planificare, sortare, împachetare, transport, despachetare, organizare și amenajare) cu atenție și răbdare,  și implică și membrii mai mici ai familiei în acest proces. În felul acesta, mutarea într-o casă nouă va decurge armonios și – foarte important – fără prea mari întârzieri.

Sursa foto: Shutterstock

Pin It on Pinterest